Tags: afaceri, intreprinzator

Am intrat acum cateva zile intr-un magazin de cartier sa cumpar ceva.  Am vazut in raft ce cautam, asa ca m-am adresat persoanei din spatele tejghelei:
 - Dati-mi, va rog, doua sticle de sampanie.
 - Eu sunt patronul, a venit sec raspunsul.
Bang! Ce spun eu si ce-ntelege el, m-am gandit, dupa care am revenit cu problema mea:
 - Da... Va cerusem doua sticle de...
 - Nu, n-ati inteles. Eu sunt patronul! Fata care vinde e plecata putin, asteptati ca vine imediat si va serveste ea.

Am ramas, la propriu, cu gura cascata. Ma uitam prostit la omul din fata mea si vedeam ca nu e nici infirm, nici nu e prins cu vreo treaba importanta, ci pur si simplu sta acolo si se uita la mine. Si n-am mai inteles nimic.

Am auzit de patroni care au dat afara fara ezitare angajati care au avut un comportament mai putin profesionist fata de clienti. Si i-am laudat in sinea mea. M-am lovit personal de tot felul de vanzatori plictisiti si indiferenti ca niste camile si m-am gandit: De-ar sti patronul!

Pentru ca intotdeauna patronul a insemnat, pentru mine, persoana cea mai motivata dintr-o firma ca lucrurile sa mearga bine si cea mai constienta ca de existenta clientilor depinde totul.

Atitudinea interlocutorului meu a fost insa complet derutanta, ceva de genul la naiba cu clientul, nu ma injosesc eu sa fac munca unei fetiscane, atitudine care naste, logic, o intrebare: pai bine, domnule, daca vanzarile, care sunt fundamentul oricarei afaceri, te intereseaza atat de putin, de ce ti-ai mai deschis o firma, de ce ai mai inchiriat un spatiu etc.? Doar ca sa te numesti patron?
 
Motivatiile pentru a intra in afaceri sunt destul de diverse, dar ele se invart mai mereu in jurul urmatoarelor notiuni: bani, dorinta de a fi propriul tau sef, frumusetea riscului, placerea de a raspunde unor provocari, cunoasterea propriilor tale capacitati, etalarea acestor capacitati in fata celorlalti etc.

Marturisesc ca mi-am stors creierii vreo doua zile incercand sa-mi dau seama ce l-a determinat pe personajul de mai sus sa se apuce de afaceri, pentru ca toate motivatiile enumerate anterior se leaga, mai mult sau mai putin, de vanzari. Si in cazul nostru numai de vanzari nu putea fi vorba. Chiar si dorinta de a fi propriul tau sef trebuie sa se bazeze pana la urma pe vanzari, pentru ca nu-i nici o branza sa fii propriul tau sef si sa traiesti in mizerie.

Raspunsul pe care mi l-am dat, in final, a venit dintr-o constatare simpla: ne ajung deseori la urechi comentarii de genul Uite-l pe X! Ce-i pasa, are firma, e patron!, comentarii rostite, invariabil, de persoane paralele cu tot ceea ce inseamna afaceri.

Tonul lor este unul rautacios, incarcat de subintelesuri acuzatoare (Lasa ca stim noi!), dar acest ton mascheaza de fapt o invidie profunda amestecata cu un soi de admiratie la gandul ca X se descurca si are un standard de viata peste medie. Suna ciudat, dar o asemenea recunoastere a meritelor poate deveni motivul principal pentru a intra in afaceri. Altfel cum se explica episodul de mai sus?

Asta e. Exista oameni pentru care a fi intreprinzator inseamna doar sa fluture prin fata unor profani simboluri ale unui trai ceva mai bun si sa se bucure apoi de admiratia lor de doi lei.

 

 

|
|
Va rugam introduceti numele!

Adauga comentariu


Numele dvs:

Comentariu:

Verificare:




RSS 2.0 - Blog.ideideafaceri.ro Flux RSS | Ajutor

Idei de afaceri | Cum sa incepi o afacere | Afaceri mici | Afacerea ta | Afaceri profitabile | Leadership/management | Marketing | Bani si fonduri europene nerambursabile | Editorial